Creare magazin online

Încep înscrierile la cea de-a patra ediție a Festivalului de Film We Art Water, competiție internațională de scurtmetraje

Festivalul de Film We Art Water_ juriu

  • Vedete din industria filmului fac parte din juriul acestei noi ediții;
  • Festivalul We Art Water oferă premii în valoare totală de 10.000 de euro;
  • Înscrierile se pot face în perioada 3 octombrie 2017 – 2 aprilie 2018;
  • Artiști sau amatori din România se pot înscrie în competiție.

 

Cea de-a patra ediție a Festivalului de Film We Art Water, organizată de Fundația We Are Water, a debutat cu prezentarea noului juriu, în cadrul ediției cu numărul 65 a Festivalului Internațional de Film San Sebastian.

Festivalul de Film We Art Water este o competiție internațională de scurtmetraje, născută din dorința de a descoperi și răsplăti persoanele care, prin talent și dedicare, pot realiza producții cinematografice ce duc la creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește problema risipirii apei pe plan mondial. Obiectivul principal al Fundației este de a lupta pentru această cauză prin proiecte creative ce tratează subiectul.

Înscrierile pentru competiția de scurtmetraje pot fi făcute prin intermediul site-ului oficial al Fundației – www.wearewater.org – în perioada 3 octombrie 2017- 2 aprilie 2018. Toate filmele înscrise trebuie să aibă ca temă „apa și canalizarea” și să se încadreze ca durată între unu și trei minute. Competiția are trei categorii: micro-ficțiune, micro-documentar și micro-animație, iar fiecare dintre acestea are un premiu de 3.000 euro. În plus, voturile publicului vor oferi participanților posibilitatea de a obține un premiu de popularitate, de 1.000 de euro.

Printre membrii juriului de anul acesta se numără personalități celebre, precum Leonor Watling, actriță și cântăreață; Úrsula Corberó, actriță; Pablo Rivero, actor; Irene Escolar, actriță și câștigătoare a premiului Goya pentru cea mai bună actriță; Conchita Casanovas, critic de film la Radio Nacional de Espana; Yvonne Blake, Președinte al Academiei Spaniole de Artă și Științe Cinematografice, realizatoare de figurine, câștigătoare a patru premii Goya și a unui premiu Oscar; Sergio și Javier Torres, bucătari distinși cu o stea Michelin; Rosana Tomás, producatoare de film din Los Angeles; precum și reprezentanți ai diferitelor instituții, cum ar fi Carlos Jiménez, Desk Officer la Centrul Regional de Informare al Națiunilor Unite – UNRIC; și Xavier Torras, Directorul Fundației We Are Water. Aceștia vor avea ca principală responsabilitate selecția scurtmetrajelor participante la competiție, precum și alegerea marelui câștigator al acestei noi ediții a Festivalului.

În cadrul evenimentului de lansare de la Festivalul Internațional de Film San Sebastian, din Spania, a avut loc și premiera exclusivă a scurtmetrajului „El hombre de agua dulce”, realizat de regizorul Álvaro Ron și producătoarea Rosana Tomás, în colaborare cu Fundația We Are Water. Scopul principal al acestui proiect este acela de a oferi vizibilitate în ceea ce privește problema secetei, totodată cu importanța utilizării inteligente a apei. De asemenea, pelicula reprezintă un element inspirațional pentru participanții de la a patra ediție a Festivalului.

Directorul Fundației We Are Water, Xavier Torras, a declarat în cadrul evenimentului că „potrivit Organizației Națiunilor Unite, 2,4 miliarde de persoane nu au acces la instalații sanitare adecvate, iar în multe cazuri nu consideră că acest lucru reprezintă o problemă. Industria cinematografică este un canal universal, capabil să crească gradul de conștientizare și chiar să educe în ceea ce privește cultura apei și importanța existenței unei rețele de canalizare, elemente de bază pentru ca oamenii să aibă o viață demnă”.

După succesul edițiilor anterioare, Festivalul de Film We Art Water se prezintă ca un eveniment de referință pe plan mondial, având misiunea de a răspândi și crește gradul de conștientizare a problemelor legate de apă și salubritate din întreaga lume, prin intermediul industriei cinematografice.

Cea de-a treia ediție a Festivalului de Film We Art Water a reunit 1.500 de participanți proveniți din 88 de țări. Scurtmetrajele din cadrul competiției au provenit din țări precum Columbia, Marea Britanie, Spania, India, Venezuela, Argentina, Bulgaria, Peru și Mexic, dar și în Azerbaijan, Bangladesh, Bolivia, Brazilia și Canada, printre altele.

Asemenea edițiilor precedente, proiectele finaliste vor fi distribuite prin platforme variate, precum pagini web și rețele de socializare sau vor fi reproduse în Galeriile Roca din Barcelona, Madrid, Lisabona, Shanghai și Londra.

***

 

Despre evenimentul de lansare a celei de-a patra ediții a Festivalului de Film We Art Water

Prezentarea din cadrul evenimentului a fost realizată în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite, prin intermediul UNRIC (Centrul Regional de Informare al Organizației Națiunilor Unite pentru Europa de Vest) și al Academiei Spaniole de Artă și Științe Cinematografice și Fotograme. A existat, de asemenea, și o colaborare privată cu Nissan și Quesos de Suiza.

 Despre Fundația We Are Water Fundația We Are Water are în vedere două obiective cheie. Primul este acela de a crește gradul de conștientizarea și de a încuraja dezbaterile publicului și organizațiilor cu privire la necesitatea de a crea o nouă cultură a apei, pentru a permite dezvoltarea echitabilă și gestionarea durabilă a resurselor de apă ale lumii. Al doilea obiectiv este acela de a întreprinde o serie de acțiuni pentru a contracara efectele negative ale lipsei resurselor de apă adecvate. Domeniile de activitate ale fundației includ implicarea în infrastructură, educație, sănătate și cercetare, concentrate în zonele cele mai defavorizate din lume. Până în prezent, Fundația a desfășurat 30 de proiecte în 18 țări, ajutând peste 430 000 de persoane. Printre țările în care Fundația operează se numără Ecuador, India, Brazilia, Maroc, Columbia, Guineea Bissau, Nepal, Bangladesh, Republica Democrată Congo, Ciad sau Filipine, în colaborare cu organizații internaționale de renume, precum Educo, Fundacion Vicente Ferrer, Intermón Oxfam, Unicef, Fundacion Mujeres por Africa, Fundacion Pies Descalzos sau World Vision International.

www.wearewater.org

Despre Roca

Roca este o companie dedicată proiectării, producției și comercializării de obiecte sanitare, mobilier de baie, gresie și faianță din ceramică ce pot fi utilizate în arhitectură, construcții și în designul de interior. Originile companiei datează din 1917, când familia Roca a început construcția primei fabrici din Gava (Barcelona). La 100 de ani de la întemeiere, compania are 22.600 de angajaţi și 78 de fabrici, fiind prezentă în peste 170 de țări de pe cinci continente.

www.roca.com

www.ro.roca.com

Comments are closed