Creare magazin online

Începe „Joaca-i vindecătoare!”

În urma celei de-a doua sesiuni de finanţare a Administraţiei Fondului Cultural Naţional, de anul acesta, Asociația “Artextract”, va implementa, în intervalul 23.09.2013-15.11.2013, proiectul „Joaca-i vindecătoare!”, în Spitalul pentru copii “Grigore Alexandrescu”. Proiectul are ca scop principal intervenţia culturală prin metodele artei teatrale.
„Joaca-i vindecătoare!” se adresează unui număr de 200 de copii, și cuprinde două activități majore: ateliere de teatru și spectacole pentru micii pacienţi, părinţii acestora şi cadrele medicale. Atelierele la care vor participa copiii sunt: teatru şi improvizaţie teatrală, pantomimă, teatru de umbre, lectură şi dramatizare a textului (poveşti, basme, balade, poezii ) şi atelierul de mânuire a păpuşilor şi marionetelor. Spectacolele invitate reunesc arte precum teatrul clasic, teatrul nonverbal, pantomimă, muzică și dansuri tradiționale ale diferitelor culturi, balet şi poezie. Membrii echipei care vor sustine atelierele sunt actori, păpuşari şi regizori implicați în viața cultural-artistică din București cu experiență în lucrul cu copiii.
Pentru copii, ocazia de a sparge monotonia programului de spital este un adevărat eveniment, aşa că derularea atelierelor de teatru susţinute în cadrul proiectului va fi un prilej de bună dispoziţie, care va facilita atât învăţarea prin joc, cât şi crearea unei atmosfere prietenoase în spital. Dacă, ei nu pot veni la teatru, vine teatrul la ei, oferindu-le piese de teatru bune, momente pline de speranţă, care inspiră viitorul adult să gândească altruist şi optimist.

Comments are closed