Creare magazin online

Legenda ceasului fara nume si milioanele de dolari – cel mai scump Rolex vandut vreodata!

Atunci cand ne gandim la Rolex ne gandim cu siguranta la pilotii impresionanti din Formula 1 sau la James Bond. Iar daca ne raportam la cele mai scumpe modele pe care ni le-am putea inchipui, cu siguranta vom avea pe buze Rolex Chronograph-ul sau Modelul Daytona. Este adevarat, in mod oficial acestea au fost cele mai scumpe.

Rolex Chronograph a fost realizat doar in 12 unitati si a fost estimat la 680.000 de dolari, insa in cazul unei licitatii pretul acestuia a crescut la 1.5 milioane de dolari. Iar Daytona detinut de Eric Clapton a fost vandut pentru 505.000 de dolari.

Insa, totusi, cel mai scump Rolex este de fapt o adevarata legenda.

 

Cel mai scump Rolex vandut vreodata

Cunoscut precum Bao Dai, ceasul ce face referire la Rolex 6052, a fost vandut pentru aproximativ  250.000 de dolari, in anul 1954. Acesta a fost insa pretul de baza de la care a plecat ceasul. Acesta a fost vandut ultimului imparat din Vietnam, Bao Dai (de unde si provenienta numelui), acesta fiind ultimul pretendent la tron din dinastia Nguyen.

Ceasul nu a parasit niciodata dinastia, fiind cedat insa in anul 2002. Astfel, acest ceas original a fost purtat doar de catre doua persoane in intreaga sa existenta.

Cum a ajuns totusi sa fie cel mai scump?

Ei bine, datorita legendei si in primul rand datorita numelui celui ce l-a purtat, ceasul a ajuns sa fie vandut din nou, anul acesta. La o licitatie Phillips in Geneva, anul acesta, in mai, ceasul a fost vandut pentru suma record de 5 milioane de dolari.

 

Numai 3 modele in istorie

Specialistii spun ca ar fi existat numai 3 astfel de modele cu exact aceleasi specificatii in lume. Acest lucru l-a facut unul dintre cele mai dorite ceasuri. Asadar, asa cum multi se asteptau, anul acesta a doborat orice record detinut de Chronograph si de celelalte piese de muzeu din gama Rolex, devenind unul dintre cele mai scumpe ceasuri din lume.

Oricine si-ar dori un astfel de ceas. Investitia in asemenea modele de ceasuri nu este doar o placere sufleteasca. Dupa cum vedem, aceste modele de ceasuri pot reprezenta reale afaceri odata cu trecerea timpului.

O investitie de 200.000 de dolari si o vanzare de 5 milioane cativa zeci de ani mai tarziu. Este cu adevarat incredibil! Iar cel mai surprinzator lucru este faptul ca cel care detine acum ceasul nu a fost identificat niciodata. Cumparatorul a decis sa ramana anonim.   

Comments are closed