Creare magazin online

Proiect de istorie orală: “Imaginea Şcolii Sf.Andrei din cartierul Drumul Taberei”

articol istorie orala

Proiect de istorie orală: “Imaginea Şcolii Sf.Andrei din cartierul Drumul Taberei”

 

La Şcoala Gimnazială ,, Sf. Andrei”din cartierul bucureştean Drumul Taberei , s-a derulat recent un proiect de istorie orală sub coordonarea d-nei prof. Isabela Maria Marinciu, la care au participat un număr de 28 elevi din clasele a VI-VIII.

Activitatea face parte dintr-un proiect  amplu cofinanţat din Fondul Social European, de formare profesională intitulat „Trecutul de lângă noi. Istoria orală a comunităţilor locale”,derulat de Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii ,, Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În cadrul proiectului desfaşurat pe parcursul lunilor mai-octombrie 2013 , elevii au realizat interviuri cu foşti şi actuali profesori , elevi ai şcolii , părinţi , bunici sau cu diverşi cunoscuţi , au învăţat să utilizeze aceste interviuri ca mijloc de cercetare , devenind creatori ai unor instrumente de învăţare interactivă.
Prin intermediul interviurilor înregistrate și ulterior transpuse atât pe suport letric cât și electronic , mărturiile orale strânse de către elevi au fost valorificate pentru realizarea proiectului. Dintr-o analiză ulterioară a acestor mărturii pot apărea rezultate la care inițial nu ne-am fi așteptat , care pot releva aspecte locale inedite.

D-na profesoară a concretizat ideea realizării unei cercetări de istorie orală a Școlii Gimnaziale „Sfântul Andrei” cu ocazia implinirii a 40 de ani de existenţă a şcolii  ținând seamă și de particulariățile comunității locale , de faptul că elevii sunt deschiși , inimoși , au un bun randament intelectual când sunt susținuți și încurajați să se exprime iar părinții lor au o atitudine deschisă față de școală și , în măsura posibilităților materiale și a timpului avut la dispoziție , se implică în proiectele propuse.

 

 

Comments are closed