Creare magazin online

„Studiile juridice – intre teorie si practica”, un proiect de real succes. 306 studenti si masteranzi consiliati

Institutul Notarial Român, in parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi , Loop Operations si Economic Confort, continua organizarea sesiunilor de orientare si consiliere profesionala in cadrul proiectului „Studiile juridice – intre teorie si practica”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Proiectul „Studiile juridice – intre teorie si practica” se adreseaza studentilor si masteranzilor ce isi desfasoara studiile in domeniile juridic sau administratie publica, in regiunea Nord-Est, si  are drept obiective urmatoarele: cresterea ratei de ocupare si imbunatatirea accesului a 500 de studenti si masteranzi pe piata muncii; facilitarea procesului de planificare a carierei si de identificare a unui loc de munca; dezvoltarea a 30 de parteneriate cu organizatii cu activitate relevanta in domeniul juridic; incurajarea si promovarea parteneriatelor pe termen lung intre mediul academic si mediul de afaceri.

Activitatile puse la punct de catre consilierii Loop Operations constau in: servicii integrate si personalizate de orientare profesionala si consiliere in cariera, stagii de practica in cadrul unor organizatii (actori privati sau publici) de profil, dezvoltarea unei platforme online ce va constitui suport in derularea stagiilor de practica si consilierii si orientarii in cariera si va permite accesul gratuit la resurse si informatiilor relevante din domeniu.

Pâna in momentul de fata in cadrul proiectului au fost organizate 21 de sesiuni de consiliere, in cadrul carora au participat 306 studenti si masteranzi. Acestia au fost informati cu privire la asteptarile angajatorilor, in vederea corelarii acestora cu elementele incluse in CV, scrisoarea de intentie sau a portofoliului profesional si le-au fost prezentate modalitati de optimizare a CV-ului si a scrisorii de intentie. De asemenea, prin aplicarea unor teste vocationale, consilierii au ajutat participantii sa isi evalueze interesele vocationale si aptitudinile cognitive in vederea realizarii unei plan de cariera realist si realizabil.

Tot in cadrul sesiunilor, prin aplicarea jocurilor de rol, studentii au simulat situatia de interviu in vederea formularii unor raspunsuri dezirabile in situatii potential problematice, dar si pentru prezentarea comportamentului corect ce trebuie abordat in cadrul unui interviu.

 

Comments are closed