Ii  gasim mai atragatori, mai iubiti, mai inzestrati decat noi insine. De unde vine acest sentiment ca ceilalti au intotdeauna o viata mai buna decat a noastra atunci cand citim unele povesti adevarate sau cand avem nevoie de sfaturi de viata? De ce trebuie sa le invidiem atat de mult soarta?

Din scoala primara ne dam seama ca nu suntem cu totii egali:

Invatatoarea are grija mai mult de cei mai draguti copii. In liceu, nu putem sa nu-l admiram pe adolescentul popular. Apoi parintii nostri ne vor da ca exemplu un var care a castigat cel mai greu concurs, cand suntem la facultate fara nici cea mai mica idee despre viitoarea noastra cariera…. Strangem pumnii, palizi de invidie, cand ascensiunea sociala orbitoare a unui fost coleg sau, mai rau, a fratelui nostru mai mic este evocata in fata noastra. In trecut, destinele noastre erau pecetluite inca dinainte de a ne naste: fiul cizmarului avea sa preia de la tatal sau afacerea, fiul cel mai mare al mosierului avea sa mosteneasca mosia familiei.

In societatile noastre libere si individualiste, unde trebuie sa ne dovedim constant, dimpotriva, ramane la latitudinea fiecaruia sa-si gaseasca locul. Si aproape toti visam sa ocupam una care sa ne aduca dragoste, bani, putere, fericire. Numai ca nu este suficient sa ne dorim… Iar realizarile noastre sunt rareori la inaltimea idealurilor noastre. Frustrati, suntem redusi sa invidiem soarta altora…

Invidia este probabil cel mai impartasit sentiment. Cu toate acestea, este unul dintre cei mai de nementionat. A marturisi invidia inseamna intr-adevar a ne dezvalui nemultumirea si neputinta noastra. Mai mult, invidia are in urma ei o buna doza de agresivitate si violenta. Sfantul Augustin descrie in Confesiunile sale privirea plina de ura a copilului mic asupra fratelui sau s-a ghemuit langa mama lui la ora culcarii. Daca ar putea, ar ucide-o, asta e sigur. Cu toate acestea, nu mai este suficient de mare pentru a lua sanul. Fratele sau mai mic, in realitate, nu-i fura nimic.

Numai ca, iata, este constanta dorintei umane: ne dorim lucrul pe care celalalt il are sau il doreste. Dorinta, asa cum a explicat filozoful René Girard, este mimetica. Fratele, prietenul, alter ego-ul este miscat de o dorinta, imediat ne imaginam ca acest obiect este propriul nostru ideal. Acesta este si motivul pentru care ne comparam constant: nu stim niciodata clar cine suntem si ce ne dorim. Asa ca ne bazam pe aceasta terta parte care arata ca noi pentru a obtine cheia acestei enigme. Nu gasi niciodata raspunsul corect.

Fericirea nu este atat de contagioasa

Succesul revistelor cu povesti adevarate pentru oameni se datoreaza partial faptului ca exploateaza aceasta agresivitate nerecunoscuta. Ei nu uita niciodata sa ne arate vedetele, puternicii acestei lumi in cele mai rele momente ale vietii lor: in timpul despartirilor lor, in doliu, scufundari in alcoolism sau droguri. „Nu este suficient sa fii fericit, este si necesar ca ceilalti sa nu fie”, scria Jules Renard in Jurnalul sau. Este exact gandul care ne agita mintea atunci cand suntem mistuiti de invidie.

Contrar unei idei vechi primite, fericirea nu este foarte contagioasa. Un studiu al sociologilor de la Universitatea Americana din Utah Valley releva ca spectacolul succeselor si bucuriilor prietenilor nostri de pe reteaua de socializare Facebook ne deprima. „De ce ei si nu eu? » bombanim in secret, fara sa banuim ca prietenii nostri ar fi infrumusetat situatia.

Din fericire, autorii acestui sondaj au un remediu pentru a ne vindeca de aceasta depresie cauzata virtual: sa petrecem mai putin timp in spatele ecranului si mai mult sa ne investim in actiuni sociale si umanitare. O modalitate de a vedea ca altii au motive mult mai serioase pentru a fi nemultumiti de soarta lor…