ArticoleOnline.info

GRADUL DE DISCRIMINARE EXISTENT ÎN DOMENIUL ANTREPRENORIAL ȘI METODE INOVATOARE DE COMBATERE

 

 

 

GRADUL DE DISCRIMINARE EXISTENT ÎN DOMENIUL ANTREPRENORIAL ȘI METODE INOVATOARE DE COMBATERE

 Maria Luiza Pascal*1), Ing. Adrian-Ovidiu Romedea-Novikov1), Dr. Ing. Claudia-Elena Moșoiu1)

1)Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București

Lucrarea este destinată antreprenorilor, administratorilor, managerilor și directorilor de firme, adică celor aflați în pozițiile de conducere, cât și angajaților și specialiștilor în resurse umane.

Scopul principal al acestei publicații este de a atrage atenția asupra diferitelor forme de discriminare existente la locul de muncă, impactul negativ pe care acestea îl au asupra individului și a mediului de lucru, precum și de a propune măsuri de combatere a discriminării.

Prezenta lucrare științifică a fost elaborată în cadrul proiectului “Susținerea dezvoltării antreprenoriale ca urmare a facilitării ocupării pe cont propriu a regiunii Sud-Est, prin activități de asistență pentru înființarea de afaceri nonagricole în mediul urban – Start-up Sud-Est” (POCU 106773), implementat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București (INCDBA IBA București) și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Proiectul are ca obiectiv general încurajarea, susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului atât prin stimularea, sprijinirea, dobândirea noțiunilor teoretice și practice și certificarea competențelor și aptitudinilor antreprenoriale, cât și prin susținerea, orientarea și creșterea gradului de ocupare pe cont propriu pentru cel puțin 300 de persoane (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și vor să înființeze o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă) prin încurajarea și susținerea înființării, implementării, sprijinirii și monitorizării unui număr de 30 de afaceri cu profil nonagricol, în zonele urbane din Regiunea Sud-Est, care vor asigura crearea unui număr minim de 60 noi locuri de muncă sustenabile.

În cadrul acestui proiect, INCDBA IBA București a desfășurat cu succes următoarele activități dedicate persoanele înregistrate în grupul țintă și viitorilor antreprenori: cursuri de formare antreprenorială în domeniul competențelor antreprenoriale pentru 385 de persoane, concurs de planuri de afaceri la sfârșitul căruia au fost selectate 30 de planuri de afaceri care s-au concretizat în noi afaceri înființate, efectuarea de stagii de practică de către viitorii antreprenori, consiliere în îmbunătățirea competențelor și aptitudinilor antreprenoriale, sprijin în înființarea și demararea afacerilor și sprijin pe perioada implementării și sustenabilității afacerilor finanțate.

INCDBA IBA București promovează și susține diversitatea și egalitatea de șanse și de tratament, indiferent de vârstă, gen, etnie, etc. Astfel, în grupul țintă al proiectului au fost înregistrate 385 de persoane din care:

– 131 bărbați și 254 femei, adică aproximativ de 2 ori mai multe femei au fost interesate de participarea la cursurile de formare profesională în competențe antreprenoriale;

– 56 au fost tineri cu vârsta până în 25 de ani, 310 între 25-54 ani și 19 peste 54 de ani.

Persoanele din grupul țintă au avut statul pe piața muncii de șomeri, persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă, persoane cu dizabilități și persoane monoparentale cu copii aflați în întreținere.

INCDBA IBA București a promovat egalitatea de șanse și de tratament (nediscriminarea) pe parcursul desfășurării tuturor activităților proiectului. În acest sens, putem afirma că printre cei 30 de câștigători ai concursului de planuri de afaceri se numără:

Tema inovare socială, mai precis egalitatea de șanse și nediscriminarea, este promovată de INCDBA IBA București în toate proiectele finanțate prin POCU 2014-2020 și se regăsește în activitățile și livrabilele proiectului, cum ar fi: campanii de informare publică, diverse prezentări în cadrul unor evenimente publice, cursuri specializate în resurse umane și suportul de curs aferent, materiale de informare, planul de afaceri solicitat pentru concurs, etc.

În România, orice persoană indiferent de categorie socială, vârstă, gen, etc. poate să-și înființeze propria afacere. În plus, pentru a accesa fondurile nerambursabile guvernamentale sau europene pentru înființarea unei firme sau dacă ești microîntreprindere, autoritățile acordă punctaj superior celor care prevăd în planurile de afaceri angajarea de persoane din categorii defavorizate sau care își asumă în cererea de finanțare măsuri de egalitate de șanse și de tratament și înregistrarea în grupul țintă a unui număr minim de persoane dintr-o anumită categorie de vârstă, etnie, etc. Pe lângă legislație, statul român, susține în acest fel, egalitatea de șanse și nediscriminarea și incluziunea socială a diferitelor categorii de persoane.

Cu toate acestea, este recomandat ca încă de la înființarea firmei să se creeze o cultură organizațională bazată pe nediscriminare și respect reciproc. Chiar dacă la înființare, un start-up ar putea să nu aibă fonduri suficiente și niciun responsabil resurse umane care să implementeze măsuri concrete antidiscriminatorii care să fie incluse în documente oficiale ale firmei, antreprenorul trebuie să le adopte pe măsură ce firma sa se dezvoltă.

Oricum, indiferent de dimensiunea firmei, vă propunem mai jos, câteva metode și strategii de combatere a diverselor forme de discriminare la locul de muncă:

Problema discriminării la locul de muncă există de foarte mult timp, diferă de la o națiune la alta și este greu de rezolvat. Consecințele diverselor forme de discriminare afectează în primul rând individul prin scăderea stimei de sine, frustrare, furie, anxietate și depresie care pot duce chiar la suicid, dar are impact negativ și asupra organizației din care face parte angajatul, prin scăderea productivității, a performanței, pierderea reputației, a unor oameni cheie din firmă și în unele cazuri chiar a clienților, ceea ce se traduce prin costuri financiare mai mari. În consecință, lupta împotriva discriminării la locul de muncă are un rezultat reciproc avantajos de tipul “win-win”. Însă firmele și angajații trebuie să găsească împreună soluții prin care să reducă acest fapte discriminatorii prin adoptarea unor măsuri concrete care să conducă la prevenirea și combaterea discriminării cu scopul de a crea o societate mai bună, un mediu de viață și de muncă sănătos, spre o dezvoltare armonioasă a întregii comunități.

Exit mobile version