Directiva europeana 89/391/C.E.E. ne arată faptul că este răspunderea angajatorului să ia toate măsurile necesare privind protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale, informarea, instruirea, precum şi realizarea cadrului organizatoric. Angajatorul trebuie să urmărească adaptarea acestor măsuri, ţinând cont de schimbarea condiţiilor, cu scopul de a îmbunătăţi situaţiile existente.
Aceste măsuri vor fi aplicate, așa cum specifică directiva, dar și art. 177 din Codul Muncii și art. 1-3 din Legea 319/2006, conform următoarelor principii:
- evitarea riscurilor;
- evaluarea riscurilor care nu pot evitate;
- combaterea riscurilor la sursă;
- adaptarea muncii în funcţie de individ, în special în ce priveşte proiectarea locurilor de muncă, alegerea echipamentului de lucru şi a metodelor de producţie şi de lucru, în vederea atenuării monotoniei muncii normate şi a reducerii efectelor asupra sănătăţii;
- adaptarea la progresul tehnic;
- înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin periculoase;
- dezvoltarea unei politici de prevenire, cuprinzătoare şi coerentă, care să includă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor asupra mediului de lucru;
- acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă faţă de cele de protecţie individuală; acordarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
Pe plan intern, normativele de securitate și sănătate în muncă ( SSM ) au transpus cât mai fidel posibil obligațiile și măsurile angajatorilor, specificate în directivele europene. Astfel că în Codul Muncii, corelat cu Legea 319/2006, vom regăsi mai multe categorii de măsuri obligatorii de asigurare a sănătății și securității în muncă, care reprezintă obligații pentru angajator ce se concretizează și se completează cu cele stabilite prin regulamentul intern. Aceste măsuri vizează ansamblul lucrărilor și al actiunilor tehnice și organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Prin urmare, putem împărții obligațiile angajatorilor în mai multe categorii:
- Obligații generale:
- Așa cum este menționat și în principiile enumerate anterior, obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea în muncă a salariatului face parte din categoria obligațiilor care se nasc direct din lege, dacă există un contract valid.
Directiva 89/391/C.E.E.,aArt. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 175 alin. 2-4 din Codul muncii, ne arată:
- angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă;
- chiar dacă angajatorul apelează la un serviciu extern, acesta nu este exonerat de responsabilitățile sale în acest domeniu;
- obligațiile lucrătorului în materie de sanatate si securilate la locul de muncă nu aduc atingere responsabilității angajatorului.
- Normele metodologice de aplicare a Legi 319/2006 instituie obligația fiecărui angajator de a obține autorizația de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, înainte de începerea oricărei activități, pentru a preveni accidentele de muncă și bolile profesionale. Această obligație reprezină asumarea de către angajator a responsabilității privind legalitatea desfășurării activității sale, indiferent dacă aceasta se va desfășura la sediul social, ori în sediile secundare, sau în orice alt loc, din punct de vedere al securității și sănătății în muncă.
Pentru a obține această autorizare, angajatorul se adresează inspectoratului teritorial de muncă, fiind obligat să anexeze la cererea sa, următoarele documente: copii ale actelor de înființare și declarația tip pe proprie răspundere, din care să rezulte că, pentru activitățile declarate, sunt îndeplinite condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul securității și sănătății în muncă.
După verificarea actelor depuse, inspectoratul completează și emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, certificatul constatator, care conferă dreptul angajatorului să desfășoare activitățiile menționate.
Dacă pe măsura desfășurării activității, inspectorii vor constata abateri de la prevederile legale din domeniu în privința unei activități productive sau de altă natură, pot sista activitatea și pot propune inspectoratului de muncă înscrierea mențiunii referitoare la sistarea certificatului constator. Angajatorul poate relua activitatea sistată doar dacă demonstrează că a remediat deficiențele constate.
- În funcție de natura activităților sale, angajatorul are următoarele obligații:
– să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;
– ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
– să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;
– să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
– să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.
- O altă categorie specială de obligații ale angajatorilor se referă la asigurarea serviciului de prevenire și protecție:
– angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulți lucrători pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de prevenire a riscurilor profesionale; dacă nu se pot organiza, în cadrul intern, activitățile de prevenire și de protecție, din lipsa personalului competent, angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe. Așadar, prevenirea riscurilor și protecția sănătății trebuie să fie asigurate de unul sau mai mulți lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte, din interiorul sau din exteriorul întreprinderii și/sau unității;
– lucrătorii desemnați trebuie:
- să aibă, în principal, atribuții de serviciu privind securitatea și sănătatea în muncă și cel mult atribuții complementare;
- să dispună de capacitatea necesară, de mijloacele adecvate și de timpul necesar pentru a-și îndeplini obligațiile legale;
- să nu fie prejudiciați ca urmare a atribuțiilor lor.
- O categorie specială de obligații ale angajatorilor, care nu era reglementată anterior, constă în asigurarea măsurilor necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, evitarea unui pericol grav și iminent, lucruri specificate în ar. 181. alin 3 din Codul muncii și art. 10 și 11 din Legea 319/2005.
Angajatorul are următoarele obligații:
- să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente.
- să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
Modul de acțiune în caz de pericol grav și iminent de accidentare este și el reglementat, iar angajatorului îi revin următoarele obligații:
- să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
- să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;