Structura Economică Socială “Comunități Rurale pentru o Economie Durabilă – CRED”, cu sediul în localitatea Pădureni – Huși, jud. Vaslui a continuat activitatea de recrutare şi selecţie de personal pentru atelierul de cizmărie înfiinţat în cadrul asociaţiei. Concret, la finalul lunii iulie, au fost încadrate şapte persoane selectate dintre absolvenţii programului de calificare “Cizmar-confecționer încălțăminte după comandă”, program derulat în cadrul proiectului Actint.

Cele şapte persoane recrutate aparţin unor categorii defavorizate cu risc social crescut. Scopul înfiinţării structurii sociale este, mai degrabă, în beneficiul comunităţii, aceasta promovând incluziunea socială a persoanelor defavorizate prin creşterea oportunităţilor de angajare, oferind în acelaşi timp servicii personalizate pentru fiecare persoană înscrisă în grupul ţintă.

În luna august au fost achiziţionate utilaje – maşini de cusut şi maşini de croit – pentru dotarea atelierului deschis în localitatea Pădureni, jud. Vaslui, având ca obiect de activitate “Confecții încălțăminte după comandă și reparații încălțăminte”.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!”, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”, solicitant SC DBC SRL Drăgăşani – Vâlcea, în parteneriat cu SC Veramiprod SRL Huşi, Asociaţia Pro Xpert Râmnicu Vâlcea şi Asociaţia Internaţională de Tineret BECOME Sibiu.

Pentru alte informaţii privind stadiul implementării proiectului:

Creţescu Valentin – expert PR

SC Veramirprod SRL Huşi

http://www.cred.veramirprod.ro

email: actint.huşi@gmail.com

De genoveva

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, în calitate de beneficiar, implementeaza proiectul “CompEtent - dezvoltarea competenţelor angajaților SPO pentru creșterea Calității și Eficienței serviciilor furnizate”, în parteneriat cu A.J.O.F.M. Botoșani, A.J.O.F.M. Timiș, A.J.O.F.M. Argeș, A.J.O.F.M. Bacău, A.J.O.F.M. Buzău, A.J.O.F.M. Tulcea, A.J.O.F.M. Vrancea, Asociația Aproape de Tine Iași, Asociația Comunitară de Unitate și Mediere Vaslui și SIVECO România.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!”, Axa prioritară 4 "Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”, Domeniul major de intervenţie 4.2 „Formarea personalului propriu al SPO”.