Renumitul tenismen apare în Campania ‘Tommy Hilfiger Tailored’ pentru Toamna 2016, ce cuprinde costume în ediție limitată ‘THFLEX Rafael Nadal Edition’.
AMSTERDAM, OLANDA (octombrie, 2016) – Tommy Hilfiger, companie deținută de PVH Corp. [NYSE: PVH], anunță că tenismenul de renume internațional, ambasador global al brandului Tommy Hilfiger, Rafael Nadal, va fi imaginea campaniei pentru Toamnă 2016, Tommy Hilfiger Tailored. Campania îl prezintă pe Nadal purtând Tommy Hilfiger Tailored THFLEX, în ținute pentru trei ocazii diferite, prezentând astfel versatilitatea croielilor, confortul și lejeritatea în purtare. Colecțiile Tommy Hilfiger Tailored și THFLEX Rafael Nadal Edition sunt disponibile în magazinele globale Tommy Hilfiger și la magazinele partenere.
“Relația noastră continuă cu ambasadorul de brand, Rafael Nadal, rezonează profund cu clienții noștri din jurul lumii, rezultând un puternic impact comercial la nivel global printre colecțiile noastre pentru bărbați,” a declarat Tommy Hilfiger. “Campaniile ce îl au ca imagine pe Nadal, vorbesc către noua generație de fani Tommy, implicându-i activ – el este încrezător, cool, și nu ia stilul foarte în serios. Suntem foarte bucuroși să începem al treilea sezon de colaborare.”
Ședința foto a campaniei a avut loc în Palm Springs, California, și a fost realizată de fotograful Mikael Jansson, iar styling-ul a fost semnat de Sean Spellman. Inspirația campaniei este dată de stilul de viață activ al lui Nadal, și reprezintă trei momente universale: “Down Time,” “On The Road,” și “Strictly Business.” Pentru fiecare dintre cele trei ocazii, Nadal poartă câte un costum diferit THFLEX Rafael Nadal Edition, care a fost croit impecabil cu materiale tehnologice provenite din Italia. Create pentru a avea lejeritate în mișcare, selecția de costume la un singur rând de nasturi sau la două rânduri a fost concepută pentru a răspunde stilului de viață activ, având o textură compactă și o rezistență mărită la șifonare.
“Creațiile lui Tommy sunt cool, sofisticate și ușor de purtat, și sunt foarte încântat să continui acest parteneriat cu brandul pentru Toamna 2016,” a declarat Nadal. “Chiar daca călătoresc într-un un turneu de tenis, particip la o gală cu covor roșu sau mă aflu la o cină relaxată cu prietenii, știu că există o ținută Tommy Hilfiger perfectă oricărei ocazii, fie ea de zi sau de seară.”
În completarea colaborării pentru colecția Tommy Hilfiger Tailored, Nadal continuă campania sa de ambasador al brandului Tommy Hilfiger pentru liniile de lenjerie și parfumuri. Colaborarea dintre brand și starul de tenis a început din toamna anului 2015 prin campanii cu impact puternic și un eveniment unic de tenis ce s-a desfășurat în inima orașului New York. Această colaborare a continuat și în primăvara 2016, odată cu lansarea inovativei colecții capsulă THFLEX Rafael Nadal Edition.