Trandafiri au fost întotdeauna printre preferații mei. Deși îi văd în toate grădinile nu am ezitat să iau câțiva și pentru grădina mea. Câțiva însemnând un număr bun de bucăți, din diverse soiuri și culori. Toate bune până acum, din moment ce trandafirii sunt plante destul de rezistente. Mai puțin cu soiurile urcătoare, ce nu par a avea prea mult spor în a se urca pe suportul oferit. De aceea întrebarea mea referitoare la trandafirii urcători sau e Grădinamax țeapă, urmând să și justific de ce mă interesează subiectul și ce urmează să fac în acest sens.
Dorind să acopăr câteva porțiuni de gard cu plante frumoase, și în același timp să creeze o arcadă înflorită, am decis că trandafirii urcători sunt cea mai bună soluție. Unde pui că fac flori tot timpul verii dacă sunt îngrijiți bine și sunt disponibil în multe variante de culori. Zis și făcut, mă trezesc de dimineață, mă echipez, și mă prezint la piață, unde știam că pot găsi butași de plante pe alese. Nu am avut nevoie de prea mult timp să găsesc ceea ce trebuie și să și negociez puțin, din moment ce am luat un număr mai mare de butași. Conform spuselor vânzătoarei, trebuia să am anumite culori și toți să fie soiuri urcătoare.
Ajung acasă cu butașii și, nici una nici două, mă apuc de plantat. Vremea a fost prielnică și nu am vrut să mai las trandafirii așa, cu rădăcinile bandajate. I-am așezat pe toți pe lângă gard, și i-am plantat lăsând spațiu suficient între ei, pentru a se dezvolta în voie. Acest lucru se întâmpla anul trecut. De atunci, vă puteți imagina că butașii mei de trandafiri au mai crescut. Singura problemă este că nu prea vor să se cațere, în ciuda faptului că ar trebui să fie cățărători. Mai exact, s-au lungit, iar eu i-am întins pe gard, securizându-i din loc în loc. Nu știu ce ziceți voi, dar mie nu mi se pare că sunt cățărători. Parcă sunt ceva combinație ciudată, în sensul în care nu sunt suficient de solizi ca și cei de tufă, dar nici nu se întind cu spor, cum ar trebui să fie cei cățărători. Deci, mă gândesc că vânzătorii de la piață, dornici să se scape de marfă și să facă un ban, ori nu știu exact ce vând, ori știu dar se bazează pe faptul că până ce trandafirul e prins și începe să crească, e prea târziu pentru reclamații.
Gradinamax teapa? Pareri si opinii
În consecință, am decis să nu mai cumpăr trandafiri de la piață. Riscul să nu iei soiul și culoarea dorită este prea mare, iar eu am trecut deja prin asta. Mai degrabă aș alege un comerciant cu experiență și vechime pe piață, chiar dacă asta înseamnă să plătesc un pic mai mult pentru butași. Dacă acei butași sunt ceea ce îmi doresc, atunci merită efortul, pentru că mă vor bucura cu florile lor iar grădina va avea design-ul dorit. Așa am dat peste Grădinamax. Au fost câțiva ce au spus că e Grădinamax țeapă, dar după ce am întrebat în rândul cunoștințelor mele despre ei, m-am convins că se poate cumpăra de la Gradinamax în siguranță. Am vreo câțiva prieteni ce au trandafiri superbi în grădina lor, despre care am aflat ulterior că sunt comandați de la Grădinamax.
Așadar, anul acesta mi-am planificat în lista de cumpărături câteva soiuri de trandafiri urcători de la Grădinamax. Nu voi mai ezita mult până îi voi cumpăra pentru că vine vremea pentru plantarea lor. Trebuie să mă decid doar la culori, din moment ce spațiul este limitat iar varietatea de culori este mai mult decât generoasă. Diferența de preț dintre trandafiri urcători de la Grădinamax și cei găsiți în piață nu este mare, iar eu zic că merită din moment ce vin bine ambalați, nu cu rădăcinile în pungă ca cei din piață. Indiferent de ce zic unii sau alții, eu voi da o șansă magazinului Grădinamax pentru că am convingerea că mă voi bucura de trandafiri deosebiți, așa cum îmi doresc.