Reglementarea juridica a navigatiei pe Dunare s-a produs parcurgandu-se mai multe etape si este deosebit de importanta in evolutia dreptului international.

Prima etapa este reprezentata de semnarea Tratatului de pace de la Paris, in anul 1856,  prin care s-a stabilit, pentru prima data, un regim juridic general referitor la navigatia pe Dunare, care prevedea libertatea de navigatie pentru toate statele riverane si neriverane si impartirea fluviului  din punct de vedere al administrarii navigatiei in doua sectoare: Dunarea fluviala si Dunarea maritima. In acest context a fost infiintata Comisia Europeana a Dunarii. Din aceasta Comisie faceau parte tari neriverane precum Prusia, Anglia, Franta, Sardinia, dar si Austria, Turcia si Rusia, tari riverane. Din Comisie nu faceau parte Principatele Romane, desi sediul acesteia se afla pe teritoriul lor.

A doua etapa  este constituita de Conventia de la Paris si s-a incheiat prin adoptarea Conventiei Dunarii. S-a implementat un regim international pe toata portiunea navigabila a Dunarii, de la Ulm pana la varsarea in mare.

Acest regim s-a extins si la principalii afluenti ai Dunarii. Potrivit Conventiei de la Paris, au functionat doua organisme. Astfel, pentru cursul superior era a fost instituita Comisia Internationala a Dunarii, de la Ulm pana la Braila, iar pentru Dunarea Maritima a fost instituita Comisia Europeana a Dunarii, de la Braila pana la varsarea in mare pe bratul Sulina. Din prima Comisie faceau parte Anglia, Franta, Italia si statele riverane, iar din a doua Anglia, Franta, Italia si Romania.

In prezent, regimul pentru navigatie pe Dunare este reglementat de Conventia de la Belgrad. Aceasta Conventie a fost incheiata exclusiv intre statele riverane carora li se recunosc drepturile asupra sectoarelor din Dunare aflate in limitele granitelor lor. De asemenea, Conventia exclude de la gestiunea navigatiei pe Dunare statele neriverane.

Libertatea de navigatie pe tot cursul Dunarii este garantata pentru toate statele, tuturor vaselor comerciale. Fiind situat in intregime pe teritoriul tarii noastre, Canalul Dunare–Marea Neagra este supus jurisdictiei exclusive a statului roman.

Asadar, regimul juridic national aplicabil Dunarii ca bun apartinand domeniului public de interes national este completat si limitat in acelasi timp, de regimul juridic stabilit prin cele doua tratate internationale ratificate de Romania, ca tara dunareana.