În perioada în care a fos atins apogeul în sectorul imobiliar se închiria orice apartament, orice spațiu commercial în orice moment dar sub condițiile care erau impuse de către proprietar. Consecințele crizei sunt în mare parte negative aproape în toate domeniile, dar dacă e să privim și partea pozitivă, în sectorul imobiliar în special chirii Cluj Napoca, există și lucruri pozitive.
Costuri reduse ale chiriilor
Principala modificare a fost scăderea cererii pentru chirii și implicit astfel și valoarea pe lună a unei chirii a scăzut. Asta desigur în anumite zone ale orașului. Centrul se menține în top cu chirii care depășesc 500 de Euro, cartierul Zorilor este în continuare ridicat de către studenții străini care iși permit să scoată din buzunar până la 400 de Euro pentru a locui în apropierea Faultății de Medicină și Farmacie. Dar există în Cluj Napoca cartiere precum Ghoergeni, Mărăști sau Grigoresu unde chiriile au prețuri mult mai mici.
Potențiali chiriași mai pretențioși
Dacă înainte de venirea crizei cel care stabilea condițiile de închiriere era doar proprietarul, acum acesta se dovedește a fi mai educat. Acceptă mai multe compromisuri și ascultă și dorințele chiriașului. Exită o mulțime de apartamente de închiriat Cluj Napoca care au prețuri aceptabile și oferă condiții de confort foarte bune pentru cei care sunt interesați.
Astfel, chiar și chiriașul este mai educat, a înțeles că în schimbul sumei de bani pe care o plătește pe lună trebuie să primească condiții și confort. Nu se mai închiriază apartamente care nu sunt complet mobilate și utilate, ce să mai vorbim de apartamente care nu dispun de o masină de spălat, frigider, aragaz.
Toate aceste lucruri care se întamplă sunt perfect normale,mai ales că românii au început să adopte mult idea țărilor vestice de a locui în chirie.
Proprietari mai deschiși
Pentru mult timp proprietarii au fost cei care au spus ultimul cuvânt. În prezent balanța se înclină mult spre ceea ce cer chiriașii. Se ajunge la negocieri asupra prețului, negocieri cu privire la normele legislative din contracte. Nu mai există reguli impuse doar de către proprietar, acum totul se decide de comun acord.
Care sunt în prezent dorințele chiriașilor?
Interesul celor mai mare atunci când vine vorba de apartamente de închiriat este cel pentru zonele unde mijloacele de transport în comun se află în apropiere. Dar nu departe de acest interes se află și cel pentru existența de puncte de interes: școli, grădinițe, magazine comerciale sau distanța până în centrul orașului.
Cele mai bine închiriate apartamente la momentul de față sunt cele noi. Prețul nu este principalul factor decisiv. O zonă prost cotată de chirii cluj Napoca nu va câștiga chiar dacă condițiile apartamentelor sunt de nota 10. O zonă în apropierea mijloacelor de transport a principalelor puncte de interes va avea intotdeauna de câștigat.
Este important că sectorul imobiliar a reușit o ușoară educare pe parcursul acestor ani de criza, că există comunicare între cei interesați să închirieze și proprietari.