Dacă ești un împătimit al ciclismului, amator sau nu, și consideri bicicleta mai mult cel mai bun prieten decât un simplu mijloc de deplasare, atunci cu siguranță îți faci griji cu privire la modul în care o depozitezi. În plus, atunci când pleci pe distanțe mai lungi și ești nevoit să parchezi pe undeva, vrei ca aceasta să se afle în deplină siguranță.
Așadar, iată câteva sfaturi utile cu privire la modul în care poți să depozitezi bicicleta și să o protejezi de furturi sau alte incidente.
Depozitarea
Îți poți depozita comoara în mai multe m
oduri și acesta nu trebuie să fie neapărat un loc pretențios, ci doar să protejeze bicicleta de intemperii. Astfel, poți să îi găsești un loc în garaj (fă-i un loc al ei, ferită de alte scule și unelte cu care ai putea să o zgârii), în scara de bloc sau chiar pe palier, dacă ai vecini înțelegători.
Dacă vrei să mergi și mai departe de atât, și știi că îți menții bicicleta mereu foarte curată, atunci poți să îi găsești un loc chiar la tine în casă. Evident, dacă spațiul sau ceilalți locatari îți permit această mutare.
Dacă locuiești la curte, posibilitățile sunt mai multe. Poți folosi pentru depozitare o magazie, un garaj sau un loc special amenajat în curte. De asemenea, poți construi un garaj, dacă pot să îi spun așa, pentru biciclete. Îl poți face sufi
cient de mare (dacă ai destul spațiu) pentru a depozita mai multe biciclete și sculele de care ai nevoie pentru întreținerea acestora.
Indiferent ce variantă ai alege, în cele din urmă cel mai important este ca bicicleta să fie ferită de intemperii, de razele soarelui și de… hoți.
Securizarea
Atunci când pleci la un drum mai lung pe bicicletă este clar că la un moment dat vei fi nevoit să oprești pentru a merge la toalet
ă, la cumpărături sau să te cazezi undeva. În toate aceste situații trebuie să te asiguri că îți lași bicicleta în deplină siguranță.
Cel mai bun sfat pe care poți să îl primești este să cumperi un lacăt zdravăn cu care să să îți securizezi bicicleta și să o ferești de intențiile mai puțin bune ale oamenilor. Așadar, asigură-te că iei lacătul cu tine de fiecare dată când pleci în astfel de curse, și nu numai ( îl poți folosi chiar și în oraș). Caută un suport adecvat pentru biciclete și securizează-ți corespunzător vehiculul.
Dacă nu ai la îndemnână un lacăt sau un suport de care să îți prinzi bicicleta, ai grijă să o lași la vedere, astfel încât să fii tot timpul cu ochii pe ea. Dacă nici acest lucru nu este posibil, îți poți sabota bicicleta astfel încât să fie mai greu de furat. Îi poți scoate lanțul, îi poți slăbi roțile, etc.
Măsurile de siguranță de mai sus sunt elementare însă te pot scoate din dificultate atunci când nu îți poți supraveghea îndeaproape bicicleta.