Suntem in sezonul noilor inceputuri. Acum inauguram casa viselor sau acum deschidem activitatea unei institutii; acum incepem facultatea sau acum incep copii scoala. Orisicum, fara indoiala, e un moment de celebrare ce merita savarsit cu solemnitate. Iar un atare eveniment, precum unul din cele amintite anterior, merita a fi sarbatorit cu un act de insemnatate publica sau privata. Insa doar alaturi de “cea” lipsita de absenteism in asemenea cazuri. Adica alaturi de cea care nu lipseste la vreo intamplare importanta in viata sociala sau particulara – sticla de sampanie.

Da, am putea afirma ca e omniprezenta. Fiindca ea ne tine companie la cumpana dintre ani, la zile de nastere, la aniversari, si, tot ea, confirma si califica drept “nou” acel nou inceput din viata noastra. Prin urmare, ne permitem sa sustinem ca sticla de sampanie a ajuns chiar sa valideze prezenta inceputurilor, prezenta unui start. Cine e de acord cu noi, sa ridice mana J si sa ne insoteasca unde se fabrica ineditul si particularul; unde perinda obiectele handmade. In locul acela se afla personajul principal, Sticla pictata.

Ea infatiseaza un cadou personalizat oferit cu dragoste, un cadou deosebit… Este vorba despre o sticla de sampanie pictata manual cu mesaje personalizate. O sticla ce poate fi insotita de un set de pahare la fel de particulare, pictate manual si personalizate. De pilda, in cazul mirilor, acestea pot fi personalizate cu numele partenerilor.

Va puteti intreba care este lacasul acestora… Ei bine, el are faima de a surprinde. Deoarece, si el, e datator de amprenta “handmade”. Fiind vorba despre o cutie decorata cu atentie si grija intr-un mod original si personalizata cu un scurt mesaj ori cu numele celui care primeste cadoul – un dar din suflet.

kadoly.ro

Totul pentru un dar din suflet!