Pentru prima data dupa venirea crizei, piata de terenuri de vanzare din Bucuresti inregistreaza o crestere a cererii de peste 10%. Atat preturile avantajoase, cat si tendinta de reconsiderare a importantei dezvoltarilor imobiliare au indreptat din ce in ce mai multi cumparatori spre terenurile de vanzare din Bucuresti.

In ceea ce priveste piata de trenuri de vanzare Regatta spune ca acestea au fost cele mai afectate de criza ce au lovit domeniul imobiliar in 2008, anterior acestui moment fiind unul dintre cele mai importante segmente ale pietei atat din perspectiva numarului, cat si a valoriitranzactiilor. Comparativ cu anul 2008, in care s-a inregistrat inceputul recesiunii economice, preturile terenurilor de vanzare in Bucuresti se regasesc chiar si la 70% din nivelul acestui an de referinta.

Primul trimestru din 2014 anunta o crestere a cererii pentru terenuri de vanzare atat in zonele rezidentiale din Bucuresti, cat si in cele nou dezvoltate precum Baneasa-Sisesti, Polona, Jandarmeriei sau Pipera.

Aceasta evolutie a cererii se regaseste in special in Bucuresti pentru terenurile de vanzare cu destinatia dezvoltarilor imobiliare. Vanzarile de terenuri pot fi privite drept un resort ce va reconsolida piata imobiliara, aceste active generand profituri in fiecare exploatare atat pentru investitori, cat si pentru intermediari. In functie de amplasare, terenurile de vanzare vor fi utilizate pentru dezvoltari imobiliare, aceste proiecte fiind ulterior transformate in investitii segmentar, prin apartamentele disponibile la vanzare. Cel mai frecvent, vanzarea de terenuri este urmata de investitii fie in proiecte rezidentiale, fie in cladiri de birouri, centre comerciale, inclusiv parcuri de retail,institutii medicale sau de invatamant.

In concluzie, terenurile aflate la vanzare in Bucuresti si zonele rezidentiale reprezinta o investitie atat pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare, cat si pentru exploatarea oportunitatilor generate de preturile favorabile, aflate pe un trend ascendent.

De CatalinR

Regatta Imobiliare este o agentie imobiliara din Bucuresti cu o experienta de peste 20 de ani in inchirieri spatii birouri, apartamente de vanzare si de inchiriat si case de vanzare si inchiriat