Este clar ca nu ti-ai cumparat – sau ca nu intentionezi sa iti cumperi – un Kindle Paperwhite pentru a naviga pe net. Pentru asta ai smartphone-ul, tableta sau laptopul, la o adica. Insa nu ar strica sa stii ca ebook readerul Amazon iti permite, la nevoie, sa accesezi si niste site-uri, in anumite conditii, bineinteles.

Pentru inceput, ar trebui sa stii la ce sa te astepti: browserul integrat in Kindle Paperwhite nu este nici pe departe la fel de „destept” ca acela clasic, de care te folosesti in mod obisnuit, fie el Mozilla, Chrome etc. Apoi, pentru a te bucura de functiile sale – fie ele si limitate -, este musai sa ai un Kindle Paperwhite Wi Fi; nu de alta, dar versiunea 3G nu te ajuta sa faci mare lucru, in Romania, cel putin.

In orice caz, fiindca vorbim despre un browser experimental, nu te astepta la mari realizari cand vine vorba de navigatul pe net. Pe langa faptul ca, odata conectat la o retea wireless, poti accesa imediat link-urile din cartile pe care le citesti, de pilda, ar trebui sa stii ca probabil nu vei fi incantat de faptul ca ebook readerul tau nu reda culorile, ca nu ofera suport Flash sau Shockwave, nici chiar Java, in anumite cazuri, si ca nu iti permite sa urmaresti videoclipuri.

In sfarsit, daca vreodata ai nevoie de o informatie urgenta si n-ai la tine – cine stie de ce! – decat ebook readerul Kindle Paperwhite, existenta browserului iti va fi folositoare.

Ca sa il accesezi, fa click pe iconita Menu din ecranul principal, dupa care alege optiunea Experimental Browser. Prima data cand il folosesti, iti va aparea o lista de bookmarkuri presetate, intre care site-urile Amazon, Wikipedia si Google. Fa click pe unul dintre linkuri pentru a intra pe net.

Daca vrei sa accesezi alt site, apasa bara URL si foloseste-te de tastatura de pe ecran pentru a introduce URL-ul dorit. La final, apasa sageata orientata catre dreapta si gata!

Ca sa nu repeti mereu si mereu aceiasi pasi cand vrei sa folosesti browserul de pe Kindle Paperwhite, salveaza-ti in Bookmarks link-urile preferate. Tot ce trebuie sa faci este sa intri in Menu si sa selectezi Bookmark This Page, respectiv Bookmarks, atunci cand vrei sa le accesezi.

De Emil

Pasionat de promovare online, optimizare si crestere nivel afaceri.