Te-ai decis să te mişti. Cum începi

Ca să-ţi schimbi viaţa, cel mai important este să iei decizia. Pentru că da, să începi să faci mişcare zilnic îţi va da puţin viaţa peste cap. Sau mult, în funcţie de unde vei decide că vrei să ajungi. Dacă n-ai mai făcut demult niciun fel de mişcare, va fi greu. N-o să mint să spun că e uşor. Trebuie însă să-ţi doreşti mult să-ţi schimbi viaţa şi să nu renunţi. Sfatul meu este să nu-ţi stabileşti, la început, alt obiectiv decât să creezi rutina. Să faci sport acasă aşa cum te speli pe dinţi. Chiar dacă te trezeşti târziu, nu renunţi la spălatul pe dinţi ca să nu întârzii la muncă, nu? Asta trebuie să fie gândirea şi în legătură cu mişcarea. Nu te gândi la cum vrei să arăţi, nu te cântări sau să te uiţi zilnic în oglindă. Minunile nu le face decât Dumnezeu. Nu trebuie să arăţi ca modelele de la Victoria’s Secret. Nu felul în care arăţi te defineşte. Faci asta pentru tine. Crede-mă, rezultatele vor apărea sigur. Primul scop, aşadar, este să te obişnuieşti cu noutatea. Nu e neapărat să faci mişcare zilnic. Eu aşa am ales, dar tu poţi să-ţi propui orice alt program. 5 zile pe săptămână, 6, poate vrei să ai duminica sau weekend-ul doar pentru relaxare şi atât. E decizia ta. Nu priveşte pe nimeni, ăsta nu este un concurs. Important este să o respecţi.

image

Eu arăt așa. Sunt o femeie normală, nu sunt sportivă și nici n-am fost vreodată, muncesc 6 zile din 7, sunt jurnalist. Dar fac mișcare zilnic. Îmi găsesc timp pentru asta. A fost foarte greu la început. Am spus cine sunt și povestea mea, care a început acum 2 ani și jumătate, pe blogul https://pentrufemeiocupate.wordpress.com

Prin ce am trecut eu, ce fac, exerciții si un antrenament complet și vor mai urma și altele.