Într-o după-amiază de luni, 23 Septembrie 2013, am ajuns la destinația finală a unui drum început în urmă cu mai bine de 6 luni. Ultima provocare a fost o piesă de teatru, jucată de voluntarii juniori întâlniți pe drum, ce a reprezentat cu brio modul corect de a merge cu metroul! Dar să începem cu povestea de la început!
Asociația Manieres a pornit în călătoria numită intuitiv ” Bunele Maniere – Calea spre Succes!” cu gânduri și speranțe mari spre trei destinații inițiale. Am atins acolo peste 300 de suflete aparținând elevilor de clasa a 9-a din Colegiul Național Iulia Hașdeu, Grupul Școlar Industrial Sfântul Pantelimon și Colegiul Tehnic Iuliu Maniu. Le-am predat bune maniere, dar și lecții de etichetă pe care să le poată folosi în viitorul lor profesional. Călătoria a continuat cu o mână de voluntari manierați juniori care s-au împrietenit și apropiat pe tot parcursul verii indiferent de liceele din care proveneau. Au participat la ateliere de dezvoltare personală și au învățat la rândul lor să predea altora noțiuni vitale de etichetă și bune maniere.
În această formulă minunată, voluntari mici și mari, am ajuns la capătul drumului spre succes și am ținut morțiș să arătăm și altora ce am învățat. Ne-am luat ca partener Metrorex-ul și am împânzit 3 stații mari de metrou, Piața Unirii, Piața Victoriei și Universitate, cu afișe elegante despre bunele maniere. În cadrul Săptămânii Europene a Mobilității am parcurs ultimele două evenimente din acest proiect, piesele de teatru jucate de voluntarii juniori în stația de metrou Piața Victoriei. Prin intermediul pantomimei am arătat, în fața a peste 1000 de spectatori, diferite situații de care ne lovim în transportul public accentuând utilitatea bunelor maniere și scopul lor în viața de zi cu zi.
Am încheiat proiectul ” Bunele Maniere – Calea spre Succes!” cu multe răspunsuri pozitive de la călătorii entuziasmați de campania noastră și cu gândul fericit că am început o mișcare menită să schimbe comportamente! Începând cu bobocii de liceu și continuând cu domnii și doamnele de carieră ce merg cu metroul în fiecare zi, am subliniat un lucru deja știut, dar prea puțin menționat: Calea spre succes e pavată cu bune …maniere!
Despre Asociația Manieres
Asociația Manieres a fost înființată în 2010 și are ca scop Emanciparea societății românești în context european, dorind să dea puncte solide tinerilor și să propună alternative pentru maturi. Asociația Manieres își propune pe termen lung să trateze fondul problemelor și nu instanțele acestora, influențând în mod durabil mentalități și nu doar să corecteze comportamente. Până în prezent am organizat ateliere de dezvoltare persoanala de care au beneficiat peste 1500 de participanți din grădinițe, școli și licee atât din sistemul de învătământ de stat cât și privat. De asemenea realizăm în fiecare an campanii de atrângere de fonduri pentru tinerii defavorizați și cursuri de incluziune pentru copiii instituționalizați.