In urma cu aproximativ cinci decenii, David Chaney, mutat la North Carolina State University College of Textiles, vine cu ideea de a incepe sa cerceteze un material care sa poata inlocui iarba naturala. Asadar, in anul 1960, acesta, impreuna cu o echipa de cercetatori, incep sa puna bazele unei inovatii extraordinare, in special pe plan sportiv.

In anul 1966 primul teren pe a careie suprafata a fost amplasat gazonul sintetic, se numeste Astrodome. Acesta a salvat o echipa de baseball care datorita starii proaste a gazonului natural pe care il detinea, putea fi eliminata din competitie.  Asadar, iarba sintetica a asigurat o continuitate a echipei, in acest fel, dand amploare noii aparitii.

Dupa asta, sporturile in care se utiliza, au inceput sa fie din ce in ce mai diferite, bineinteles, datorita avantajelor in privinta vremii, implicit a temperaturii. Din pacate, iarba sintetica nu ajunsese la un nivel foarte bun din punct de vedere al calitatii, din aceasta cauza, el a fost interzis in anul 1980, in Anglia, pentru meciurile de fotbal. Materialul folosit era mai sigur in baseball, unde protectia oferita de echipament era mai mare, spre deosebire de fotbal si rugby, unde jucatorii se loveau foarte tare in momentul caderii, din cauza abrazivitatii ierbii.

Pana prin anul 1990, cercetarile sunt sarace si nu se mai insista pe aceasta idee, dar ea este reluata, avand baze de cercetare mult mai dezvoltate decat  inainte. Incepand cu acel an, pana la inceputul lui 2000, se descopera din ce in ce mai multe, iarba ajungand la o calitate superioara. Datorita acestui fapt, la data de 1 iulie 2004, FIFA accepta gazonul artificial ca suprafata de joc, totusi neinlocuindu-l in totalitate pe cel natural; ea si UEFA au elaborat niste standarde care trebuie respectate pentru a putea fi admis sa se joace oficial pe suprafata acestuia.

Mai multe despre serviciile noastre aflati accesandu-ne site-ul